Tragedia din Beirut, văzută prin ochii unei românce: „Începusem să mă rog la Dumnezeu cu lacrimi în ochi. Și piatra plânge când vezi ce s-a întâmplat acolo” (EXCLUSIV)

Capitala Libanului, Beirut, a fost zguduită de două explozii puternice, care au devastat întregul orașul. Bilanțul tragediei s-a soldat cu peste 100 de morți și 4.000 de răniți, iar cifrele continuă să crească. Gândul.ro a vorbit cu Rim Sbeiti, o tânără de 26 de ani, cu dublă cetățenie româno-libaneză, pentru care ziua de ieri rămâne un cosmar. 

Tânăra se afla în apropiere de portul din Beirut, la o un spital unde mersese pentru niște analize. Vocea îi tremură în telefon și se roagă la Dumnezeu să fie bine. Are cioburi în piciorul stâng. În urmă cu două săptămâni, Rimi s-a întors în Liban după o vizită în București, unde a trăit timp de 18 de ani. Fata povestește că aproape trei sferturi din Beirut este afectat și că inclusiv două spitalele au fost zguduite: „Spitalul unde am mers eu e complet afectat. Am văzut cum medicii și pacienții ieșeau plini de sânge.

Sursă foto: Rim Sbeiti

„În stânga și în dreapta era plin de sânge”

Mă aflam la clinică și când am terminat am mers la mașină să plec. Stăteam la rând în mașină și dintr-o dată am văzut ceva negru, apoi s-a auzit o bubuitură. A căzut ceva pe mașină, era să mă lovească în cap. M-am aplecat, am început să țip, să plâng. Nu știam ce se întâmplă, eu niciodată nu am trăit așa ceva în viața mea. Nici la televizor nu am văzut așa ceva. Plângeam efectiv și mă rugam la Dumnezeu cu lacrimi în ochi. Au trecut niște fete pline de sânge. M-au scos din mașină și am stat lângă un bloc timp de zece minute. În dreapta și în stânga vedeai oameni plini de sânge. Credeam inițial că visez, șocul a fost foarte puternic. Erau ambulanțe, mașini și apoi m-a luat un băiat cu motocicleta care m-a adus acasă. Am avut un șoc de două timp în care nu am putut vorbi. Am zis că a venit Israelul să ne omoare și am crezut că și părinții au murit, mărturisește Rim pentru GÂNDUL.

S-a întors în Beirut ca să muncească

Blocurile sunt dezafectate, magazinele, spitalele, străzile sunt pline de oameni care își caută prietenii și rudele. Tânăra povestește că geamurile locuinței sale au fost afectate, deși explozia a avut loc la 30 de minute distanță de casa ei. Mâine Rim își încheia vacanța și trebuia să se întoarcă la muncă, la un restaurant în Beirut, însă acum a rămas fără loc de muncă.

Eu am fost la un minut distanță. Ieri când m-a adus acasă băiatul acela cu motocicleta am văzut oameni care fugeau cu geamantanele. De frică, voiau să plece cât mai departe. E foarte trist că sunt atâția morți, răniți, dar și oameni pierduți pe care nu îi găsim. Spitalele sunt pline. Acum au venit două avioane pentru a transporta pacienții deoarece nu mai sunt locuri. E lume care coboară constant să ajute, case deschise, sunt mulți care ajută. Mașinile sunt distruse, totul s-a dus. A ajuns la distanța de 30 de minute să spargă geamuri. Nu există un bloc să nu fie afectat, nu vezi balcoane, nu vezi geamuri. Ieri au fost mulți oameni să doneze sânge. La televizor se vede puțin față de ceea ce e acolo. Și piața plânge dacă te duci acolo, spune Rim Sbeiti.

 Nitratul de amoniu, substanța care a provocat explozia din Beirut. Tragedia de la Mihăileşti din 2004, provocată tot de nitratul de amoniu

„Explozia de la Mihăileşti”  este cel mai mare dezastru produs pe şoselele din România. Un camion cu azot a explodat, pe 24 mai 2004, pe drumul European 85, la Mihăileşti, în judeţul Buzău, deflagraţia soldându-se cu 18 morţi şi 13 răniţi.

Era 24 mai 2004, ora 5.50, când a avut loc o explozie puternică în comuna Mihăileşti. Deflagraţia s-a produs la scurt timp după accidentul unui camion care transporta 20 de tone de azotat de amoniu. Tirul s-a răsturnat pe marginea drumului iar câţiva şoferi au sunat la poliţie şi pompieri. Până la sosirea echipajelor, camionul a luat foc şi, în timp ce pompierii şi poliţia interveneau, s-a produs explozia, în urma combinării azotatului cu motorina scursă din rezervor. Zeci de imobile din Mihăileşti au fost afectate, pe o rază de peste un kilometru.

Sursă foto: Rim Sbeiti